Culturiştii autohtoni mai au încă multe de făcut în ceea ce priveşte prezenţa scenică, atât în cadrul competiţiilor interne, şi chiar în cele externe, cu toate că nivelul participării la acţiuni de asemenea anvergură ţine mai mult de aspectul doleanţelor decât de o realitate evidentă, când nivelul prestaţiei lor tinde de regulă spre un regretabil rezultat nul.

Se fac încercări încununate de mai mult sau mai puţin succes, fiind optimişti pe baza strădaniei manifestate pe această linie de către culturiştii noştri, putem afirma că ne aflăm pe un drum bun.

Antrenorii de culturism recomandă ca înaintea sezonului competiţional cu circa 12 săptămâni să se procedeze la definirea masei musculare, concomitent cu creşterea aportului proteic al dietei alimentare.

Doza zilnică proteică trebuie să fie în medie de 3,3 grame/kilogram – corp, concomitent cu aceasta are loc o reducere a ponderii carbohidraţilor, a cărei pondere scade începând de la 400 grame în prima săptămână, până la 40 grame în ultimele zile ale perioadei de 12 săptămâni cât durează procesul definirii musculare.

Un exemplu de program de antrenament desfăşurat pentru definirea musculară, vizând pectoralii este dat mai jos:

ANTRENAREA PECTORALILOR:

LUNIPIEPT + GAMBE
MARŢISPATE
MIERCURIUMERI +TRICEPS
JOIBICEPS +PECTORALI
VINERICOAPSE
SÂMBĂTĂREPAUS
DUMINICĂREPAUS
*săptămânal se efectuează şi 1-2 antrenamente vizând muşchii abdominali

GREUTĂŢI ÎNTREBUINŢATE:

Antrenamentele se desfăşoară pe serii, constând în mai multe repetări;

EXERCIŢIULGREUTATEA ÎNTREBUINŢATĂ
Împins din poziţia culcat170 kilograme
Vâslire din poziţia aplecat180 kilograme
GenoflexiuniPeste 200 kilograme
TracţiuniPeste 250 kilograme
Ridicarea braţelor în lateral dinstând cu trunchiull aplecatGantere de câte 35 kilograme fiecare;
Împins de la pieptPeste 120 kilograme

Similar, în funcţie de obiectivele ce ni le-am propus se pot întocmi programe de antrenamente care vizează alte grupe musculare, de regulă cele deficitare sau pentru care manifestăm în mod deosebit un interes deosebit.

Un rol deosebit după cum am mai arătat revine alimentaţiei, care trebuie să fie bogată din punct de vedere proteic, ponderată din punct de vedere al carbohidraţilor şi săracă din punctul de vedere al grăsimilor. Alimentaţia trebuie realizată prin sistemul hrănirii tradiţionale combinate cu suplimentele alimentare. Se vor înmulţi numărul meselor ajungându-se până la 6 – 7 mese zilnice. O modalitate de hrănire pe care considerăm utilă să v-o prezentăm, pentru un culturist ce are o masă de 85 de kilograme este redată mai jos.

DIETA ALIMENTARĂ CONSTÂND ÎN ALIMENTE OBIŞNUITE ŞI SUPLIMENTE ALIMENTARE:

Raţia zilnică (pentru greutatea de 85 kg.):

Proporţii: Proteine: 40%;

Carbohidraţi: 50%;

Grăsimi:10%;

Raţii zilnice medii:

Proteine: 280 grame;

Carbohidraţi: 560 grame;

Grăsimi: 40 grame.

Valoare calorică medie: 3735 kcal.

Repartizarea aportului alimentar pe mese (serviri):

290gr. proteine;

560gr. carbohidraţi.

Prima masă – orele 07.00 – 160 grame fulgi de ovăz; 2 măsuri Anabolic Protein (40 grame proteine; 10 grame carbohidraţi).

A doua masă – orele10.00 – 170 grame carne slabă de vită; 1 – porţie de orez (cca.100gr.)

(35 gr. proteine +100 gr. carbohidraţi).

A treia masă – orele 13.00 – 170 grame carne slabă de vită; 1 – porţie de orez (cca. 100gr.)

(35 gr.proteine + 100gr.carbohidraţi).

14.00 – EFECTUAREA ANTRENAMENTULUI – CONFORM PLANIFICĂRII;

A patra masă – orele 16.00 – 1 măsură GFX-8; ( 40 gr. proteine + 60 gr.carbohidraţi)

A cincea masă – orele 19.00 – 170 grame carne slabă de vită; 1 – porţie de orez (cca.100gr.).

(35 gr.proteine + 100gr. carbohidraţi).

A şasea masă – orele 22.00 – 170 grame carne slabă de vită; 1 – porţie de orez (cca.100gr.).

(35 gr. proteine + 100gr. carbohidraţi).

A şaptea masăînainte de culcare; – 2 măsuri de ISO – WHEY (35 gr. proteine).

În mod curent culturiştii implicaţi în problema definirii musculare efectuează diverse variaţiuni pe tema dietei alimentare, însă în principiu această perioadă vizează printre altele şi o scădere a greutăţii corporale, fapt pentru care numărul de calorii nu va depăşi niciodată valoarea de 4000, iar ponderea principiilor alimentare va rămâne neschimată.

Pe lângă unele exerciţii aerobice ce le efectuează unii culturişti, în vederea eliminării excesului de apă din organism, precum şi a grăsimii subcutanate recurg la diete în care includ uleiul de in, care dă şi nu prea dă rezultate acest lucru depinzând de tipul somatic de care aparţine persoana respectivă.

S-a vorbit mai puţin în acest articol de suplimentele alimentare recomandate a se folosi.

Trebuie să amintim că firma Pro Nutrition a scos pe piaţă o gamă de produse noi, printre care deja am amintit produsul ISO-WHEY, cu un bogat conţinut de proteine obţinute din izolat de zer de cea mai bună calitate. Acest produs nu conţine nici un pic de carbohidraţi, fiind destinat în principiu definirii musculare.

Pentru îmbunătăţirea funcţionării celulei musculare se recomandă a se întrebuinţa în această etapă de pregătire produsele CreAnabol şi CreaRibose, care au şi un rol de a proteja împotriva distrugerii ca urmare a unui antrenament intensiv ATP-ul (adenozin trifosfatul), proteic.

Pentru arderea rapidă a grăsimilor corporale se recomandă a se întrebuinţa produsele cu rol de arzător de grăsimi precum: L-Carnitine şi L-Carnitine & Chromium, care sunt produse 100% naturale, neavând efecte secundare ulterioare.

Se poate vorbi foarte mult despre problemele legate de definirea musculară. Pentru a fi oneşti cu noi înşine dar mai ales cu dumneavoastră cititorii noştri, după umila noastră părere nici un culturist, fie el mai puţin însemnat, fie situat în topul clasamentelor nu-şi dezvăluie în totalitate strategia de pregătire din motive lesne de cunoscut. Ceea ce se mai află şi ceea ce furnizează ei însăşi, ca semn al bunăvoinţei faţă de noi, muritorii de rând sunt într-adevăr lucruri bune, pe care ei probabil le-au şi experimentat şi fără această premisă nu cred că ar merita să le mai luăm în considerare, căci altel ar fi nişte fantezii ce nu-şi au locul în paginile revistei şi ar duce la risipirea inutilă a preţiosului capital ce-l reprezintă timpul pentru toţi. Dar există şi „arme secrete” sau „asul din mânecă”, a căror existenţă fiecare dintre noi o bănuieşte, îi simte prezenţa, însă nu o poate dovedi…căci „l’home est meme le stil” şi nimic în plus.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *